România, ce dramă în Austria! Tricolorele au egalat în ultima secundă, după o repriză secundă catastrofală. Tremurăm pentru calificarea la Euro | VIDEO

România, ce dramă în Austria! Tricolorele au egalat în ultima secundă, după o repriză secundă catastrofală. Tremurăm pentru calificarea la Euro | VIDEO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de handbal feminin a României a trăit o dramă în Austria și a scos doar un egal în preliminariile Euro 2022: 33-33.

La pauză, echipa noastră a avut un avantaj de cinci goluri, dar totul s-a schimbat în partea secundă a partidei de la Viena, atunci când am marcat în ultima secundă și am evitat eșecul.

Turneul final va fi găzduit de Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, între 4-20 noiembrie 2022.

Austria – România 33-33. Tremurăm pentru calificarea la Euro 2022

Echipa noastră a plecat cu prima șansă înaintea meciului de duminică, iar în prima repriză s-a respectat „calculul hârtiei”, din moment ce România a condus la pauză cu 16-11.

Treptat, tricolorele au pierdut avantajul în primele minute din repriza secundă și au condus ultima oară cu scorul de 20-19.

România a fost chiar la un pas să piardă în fața Austriei, care a revenit formidabil și a reușit să ajungă la un avantaj de trei goluri.

Bianca Bazaliu a izbutit însă să marcheze în ultima secundă. Meciul s-a terminat cu scorul de 33-33, iar România tremură pentru calificarea la Euro.

Insulele Feroe nu contează această grupă, așa că lupta pentru primele două locuri care duc la turneul final se va da între Danemarca, România și Austria.

În mod normal, nordicele nu pot rata primul loc, așa că România trebuie să lase Austria pe locul 3, pentru a nu rata un obiectiv extrem de important.

Partida de la Viena a arătat însă că jocul modest cu Insulele Feroe nu a fost o întâmplare.

România se pregătește acum de Campionatul Mondial, iar în preliminariile pentru Euro urmează dubla cu Danemarca din martie, deplasarea cu Feroe și probabil meciul decisiv cu Austria.

Pentru România a marcat: Bazaliu – 11 goluri, Dincă – 4, Ostase – 4, Tănăsie – 3, Laslo – 3, Rotaru – 2, Harabagiu – 2, A. Ilie – 2, Seraficeanu – 1, Pintea – 1

Clasamentul grupei

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de la 16 ani
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…